Noutati

Data:12-06-2013 | 08:21 | Expoziția Jupiter de partea ta... Zei și oameni în Antichitate la Dunărea de Jos

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din București, împreună cu

Muzeul Municipiului București, Casa Memorială „dr George Severeanu”

au plăcerea să anunțe deschiderea expoziției:

Jupiter de partea ta...

Zei și oameni în Antichitate la Dunărea de Jos

 

Aspecte importante din viața cotidiană antică, și anume relația cu divinitatea, religiile și cultul diferitelor zeități sunt ilustrate de monumente din patrimoniul celor două instituții și al mai multor muzee și colecții de profil din țară. Sunt expuse, pentru prima dată în ultimii 50 de ani, sculpturi și reliefuri din vechi colecții de antichități, parte a patrimoniului Muzeului Național de Antichități din București și a Colecției „Maria și dr George Severeanu”.

 

Cum au apărut imaginile zeilor? Cine și cum le realiza? Cum arătau acestea, erau colorate sau nu? Cine proteja călătoriile? Cine era responsabil de naștere și de vindecare? Cine asigura întoarcerea victorioasă de pe câmpul de luptă? Ce era și cum funcționa un templu? Cum se exprimau zeii? Ce se întâmpla cu monumentele antice după ce își îndeplineau rolul? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care expoziția încearcă să ofere răspunsuri, valorificând și rezultate ale unor cercetări recente realizate în România și în străinătate.

În plus este prezentat, cu ajutorul unor exponate ale Muzeului Băncii Naționale a României, rolul pe care antichitatea clasică l-a avut și continuă să îl aibă în numismatica românească, începând cu secolul al XIXlea.

Programul de vizitare este de marți până sâmbătă în intervalul orar 10-18.

Tarif de vizitare 5 lei (adulți), 2 lei (elevi, pensionari).

La cerere și cu programare prealabilă (la adresa de e-mail: cgalexandrescu@gmail.com) se asigură vizite ghidate în limbile română, engleză și germană.

 

Adresa: Casa Memorială dr George Severeanu, str. Henri Coandă nr. 26, sectorul 1 (zona Piața Romană).

 

Parteneri: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța;  Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Banca Națională a

României; Asociația Arhitectură. Restaurare. Arheologie; Proiectul ArheoMedia (www.arheomedia.ro PNII-RE-TE113/2010)

       


     

Academia Română
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan"
str. Henri Coandă 11, RO-010667 Bucureşti

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Invăţământul Superior

str. Schitu Măgureanu nr. 1, RO-050025 Bucureşti